Luca Dan Șerbănați la bacalaureat, 1961
Luca Dan Șerbănați în primii ani ’70
Luca Dan Șerbănați la ultimul curs, aprilie 1989

Luca Dan Șerbănați

Profesor emerit la Politehnica din București

Cercetare, învățământ, industrie și memorii

RO | EN | IT
Luca Dan Șerbănați la Veneția, 1990
Luca Dan Șerbănați la New York, 2005
Luca Dan Șerbănați

Date bibliografice

Rol în serie

Acest volum deschide cursul „Limbaje și compilatoare” (direcția de aprofundare Software) și fixează vocabularul conceptual: sisteme informaționale, comunicare și limbaje, apoi o „anatomie” a limbajelor de programare văzută prin lentila implementării. Se încheie cu o introducere în limbaje de asamblare și macroasamblare.

Continuare

Seria a continuat cu: Partea II: Programarea în Pascal și cu Partea III–IV: Sisteme formale și proiectarea compilatoarelor. Ulterior, materialul a fost consolidat în volumul de sinteză Limbaje de programare și compilatoare (1987).

Coperta

Coperta manualului «Limbaje și compilatoare. Partea I: Limbaje de programare», 1982

Cuprins

Cuprins – Limbaje și compilatoare, Partea I

Introducere

„Cuvînt înainte” (3 pagini). În aceste pagini explic scopul primei părți: o introducere în teoria limbajelor de programare, cu accent pe consecințele pentru implementare; justific și capitolele introductive (sisteme informaționale, comunicare și limbaje) care pregătesc capitolul central despre limbaje de programare.

Descriere (navigare rapidă)

Intenția cursului și miza volumului

Manualul de față reprezintă prima parte a cursului „Limbaje și compilatoare”, predat la direcția de aprofundare „Software” (Automatică, Catedra de Calculatoare). Deși, ca volum de ore, acoperă mai puțin de o treime din curs, temele introduse aici sunt esențiale: ele fixează cadrul conceptual fără de care partea de compilatoare riscă să devină o sumă de tehnici disparate.

La redactare am pornit de la o constatare: domeniul limbajelor de programare este vast, eterogen și (în epocă) insuficient sistematizat. De aici nevoia unei viziuni unificatoare: să surprind conceptele de bază și să le așez într-o ordine logică, astfel încât studentul să înțeleagă nu doar „ce există”, ci și „de ce există” și „cum se leagă” de implementare. În această încercare, am introdus noțiuni necesare pentru coerență, am insistat pe aspecte mai rar accentuate, am simplificat acolo unde mi s-a părut inutil de complicat și am evitat elementele insuficient decantate în domeniu.

De ce încep cu „Sisteme informaționale” și „Comunicare și limbaje”

Manualul are două capitole introductive care pregătesc capitolul central. Primul, „Sisteme informaționale”, propune o perspectivă asupra programării ca activitate de construire de modele: abstractizări, reguli, reprezentări și descrieri ce pot fi apoi simulate și executate. Al doilea, „Comunicare și limbaje”, fixează programul ca formă de comunicare simbolică: pentru ca programatorul și calculatorul să aibă „înțelegeri identice”, limbajul trebuie definit precis; de aici derivă noțiunile de definire a limbajelor și de traducere (translator, compilator).

Pun astfel în paralel două roluri ale limbajului de programare: ca mijloc de comunicare simbolică om–calculator și ca mediator între „lumea reprezentărilor programatorului” și „lumea reprezentărilor calculatorului”, adică între sisteme informaționale și sisteme de calcul.

Nucleul: limbaje de programare prin lentila implementării

Capitolul principal („Limbaje de programare”) discută facilitățile limbajelor procedurale (cele mai utilizate în epocă), grupate pe niveluri și tratate atât conceptual, cât și din punctul de vedere al implementării. Cuprinsul urmărește o progresie deliberată: istoric și clasificare, traducerea programelor, definirea limbajelor și structura sintactică, apoi noțiuni pivot pentru implementare – variabila, atributele și legarea, declarațiile, datele structurate, expresii și comenzi – până la unitățile de program.

De ce includ asamblare și macroasamblare

Volumul se încheie cu un capitol despre limbaje de asamblare și asambloare. Problematica este diferită de cea a capitolelor anterioare, deoarece limbajele de asamblare sunt puternic dependente de mașină, ceea ce face dificilă o prezentare „general valabilă”. Am ales să discut mai ales facilitățile frecvent întâlnite (directive, structura unui asamblor) și să introduc macroasamblarea ca extensie naturală a acestor facilități, ancorând exemplificările într-un caz concret.

Locul acestui volum în cursul complet

„Cuvînt înainte” delimitează implicit treptele cursului. Acest volum fixează cadrul conceptual și anatomia limbajelor prin prisma implementării. Partea teoretică a compilatoarelor (tratată matematic) se sprijină pe fundamentele predate în manualele „Teoria automatelor” și „Teoria limbajelor formale”, care conțin mai mult decât se poate transmite într-un singur curs. Ultima treaptă – „Ingineria compilatoarelor” – urmărește proiectarea și implementarea efectivă a unui compilator, completată de materiale auxiliare de laborator și proiect.

În această formă, manualul trebuie văzut ca material de lucru din interiorul unui curs în evoluție, orientat spre o schemă coerentă a domeniului și un limbaj comun pentru ceea ce urmează (traducere, compilare, proiectarea compilatoarelor).

Legături