Partea 2: Programare in Pascal — Institutul Politehnic București, 1983
Acest volum continuă cursul „Limbaje și compilatoare” (direcția de aprofundare Software) și prezintă limbajul de programarea Pascal. Studenții mei cunosteau din anul întai FORTRAN-ul. Pascal era deci pentru ei al doilea limbaj de programare de nivel înalt. Intre timp, s-a introdus Pascal în anul I, în locul FORTRAN-ului. Deci manualul putea folosi și studenților din anul I.
Seria a continuat cu: Partea III–IV: Sisteme formale și proiectarea compilatoarelor. Ulterior, materialul a fost consolidat în volumul de sinteză Limbaje de programare și compilatoare (1987).
„Introducere” (2 pagini PDF). Aici fixez motivația alegerii limbajului Pascal ca instrument de disciplină a programării, publicul țintă al manualului și nivelul de formalism pe care l-am considerat potrivit pentru accesibilitate.
În „Introducere” pornesc de la faptul că apariția limbajului Pascal (1970) a fost percepută ca un eveniment major: o propunere de limbaj care combină simplitatea cu rigoarea și care împinge programarea către o disciplină sistematică. În epocă, Pascal era văzut și ca instrument eficient pentru programe de dimensiuni mari, cu condiția ca limbajul să ducă la implementări fiabile și eficiente pe calculatoarele disponibile.
Manualul este gândit în primul rând pentru studenți (anii I și IV ai Automaticii), în cadrul cursurilor „Programarea calculatoarelor” și „Limbaje și compilatoare”. Asta îl obligă să fie suficient de introductiv pentru inițiere, dar și suficient de solid pentru cei care îl folosesc ca treaptă către temele mai avansate (modelare, traducere, compilare).
Notez explicit ce am ales să nu fac: am eliminat comparațiile extinse cu alte limbaje (chiar dacă ar fi conturat mai bine specificul Pascal), tocmai pentru a nu încărca textul; am evitat o introducere „sofisticată” a conceptelor și dezvoltări teoretice marginale care ar fi cerut cunoștințe serioase de programare teoretică. În schimb, urmăresc o imagine corectă, modernă și utilizabilă a programării în limbaje de nivel înalt.
Fixez ca reper „Raportul Pascal” (standardul/descrierea de referință a limbajului) și precizez regula practică: acolo unde implementările folosite diferă semnificativ de raport, diferențele sunt menționate concis. Această decizie are două efecte: păstrează manualul ancorat într-o definiție stabilă și, în același timp, îl face folosibil pe mașini reale, cu abateri inevitabile.
Manualul de Pascal nu este izolat: el funcționează ca o treaptă aplicativă în seria „Limbaje și compilatoare”. Partea I fixează vocabularul general (sisteme informaționale, comunicare, anatomia limbajelor), iar Partea II oferă un teren comun de practică și disciplină a programării, util atât inițierii, cât și pregătirii pentru temele de traducere și compilare din partea a doua a cursului.