Repere ale perioadei

Dacă anii ’70 au fost anii fundamentelor, deceniul următor a fost cel în care preocupările mele au început să capete o structură proprie. Cercetarea, activitatea didactică și scrisul tehnic nu mai erau direcții separate: fiecare o alimenta pe cealaltă.

• Trecerea de la limbaje și compilatoare la problema mai generală a proiectării sistematice a software-ului.
• Formularea conceptelor de mașină abstractă și interformă și dezvoltarea proiectului INTERFORM.
• Publicarea unor cărți și cursuri care sintetizau experiența acumulată.
• Apropierea dintre ingineria software și inteligența artificială.
• O activitate profesională intensă, desfășurată sub presiunea crescândă a ultimului deceniu comunist.
• Decizia de a pleca din țară și încheierea perioadei românești a vieții mele.

Maturizarea ideilor despre software

Experiențele anilor ’70 mă convinseseră că problema software-ului nu putea fi redusă la scrierea corectă a unor programe. În spatele produsului final exista un proces de proiectare, alcătuit din alegeri, transformări, reveniri și descrieri succesive. Tocmai acest proces devenea pentru mine obiectul principal al cercetării.

Am început să privesc proiectarea ca pe o trecere controlată între niveluri de descriere. Conceptul de interformă desemna aceste stări intermediare ale produsului software, iar ideea de mașină abstractă oferea un cadru pentru înțelegerea fiecărui nivel. Nu era vorba despre eliminarea creativității proiectantului, ci despre sprijinirea ei prin modele, metode și unelte.

Aceste idei au dus la proiectul INTERFORM, încercarea de a transforma o concepție despre dezvoltarea programelor într-un sistem concret de asistare a proiectării. Privind retrospectiv, INTERFORM a concentrat preocupările mele despre formalism, rafinare, transformare și integrarea uneltelor software.

Firul complet al acestei evoluții este prezentat în Drumul meu în cercetare – Anii ’80 .

Activitate didactică, cărți și formarea unei școli

În acești ani, cercetarea s-a reflectat direct în activitatea mea didactică. Cursurile despre programare, limbaje și compilatoare nu urmăreau numai transmiterea unor tehnici, ci formarea unei discipline a gândirii. Încercam să le arăt studenților că un program trebuie construit metodic, pornind de la problemă și de la model, nu improvizat direct în cod.

În 1984 au apărut două cărți care exprimau două direcții importante ale preocupărilor mele: Programarea sistematică în Pascal și Fortran și, împreună cu C. Giumale, Inteligența Artificială. Prima sintetiza experiența didactică și interesul pentru construcția riguroasă a programelor; cea de-a doua marca deschiderea către reprezentarea cunoașterii și rezolvarea inteligentă a problemelor.

Activitatea din catedră însemna însă mai mult decât cursuri și publicații. În jurul proiectelor, laboratoarelor și lucrărilor studențești se forma o comunitate profesională. Chiar într-un mediu material modest, încercam să păstrăm contactul cu ideile importante ale domeniului și să construim o cultură academică a informaticii.

Deschiderea spre inteligența artificială

Interesul pentru inteligența artificială nu a reprezentat o abatere de la ingineria software. Pentru mine, cele două domenii se întâlneau în problema reprezentării: cum descriem un obiect, un proces sau o stare a cunoașterii astfel încât asupra lor să poată opera un sistem?

În ingineria software mă preocupau reprezentările intermediare și transformările care duc de la cerințe la program. În inteligența artificială mă atrăgea posibilitatea de a reprezenta cunoștințe, reguli și strategii de rezolvare. Ambele direcții puneau aceeași întrebare de fond: cât dintr-o activitate intelectuală poate fi exprimat explicit și cât rămâne dependent de experiența și judecata omului?

Această apropiere dintre domenii avea să reapară, în forme noi, mult mai târziu, în cercetările mele despre sisteme inteligente, agenți și sănătate digitală.

Constrângeri instituționale și politice

Maturizarea profesională a acestor ani nu poate fi separată de cadrul în care s-a produs. Accesul la calculatoare, reviste, cărți și contacte internaționale era limitat. Multe inițiative depindeau de aprobări, relații instituționale și împrejurări care nu aveau legătură cu valoarea lor științifică.

Pe măsură ce deceniul înainta, izolarea țării devenea mai apăsătoare. Viața cotidiană era dominată de lipsuri, iar controlul politic pătrundea inclusiv în mediul universitar. Într-un asemenea context, cercetarea cerea nu numai competență, ci și răbdare, adaptare și uneori forme discrete de rezistență.

Unele episoade ale acestei relații cu instituțiile și cu puterea sunt dezvoltate separat în paginile Client al Securității și Portretul meu pentru Ion Iliescu.

Pragul anului 1989

Spre sfârșitul deceniului, acumulările profesionale contrastau tot mai puternic cu sentimentul că spațiul în care trăiam se închidea. Aveam idei, experiență, cărți și proiecte, dar posibilitățile de dezvoltare deveneau tot mai înguste. Nemulțumirea nu provenea dintr-un singur episod, ci din suprapunerea lentă a restricțiilor profesionale, politice și cotidiene.

În august 1989 am plecat din România. Plecarea nu a anulat ceea ce construisem în cele două decenii petrecute în universitate, dar a rupt continuitatea unei vieți și a deschis o perioadă în care întreaga experiență profesională trebuia dovedită din nou, într-o altă limbă și într-o altă societate.

Continuarea se află în Plecarea din țară și în indicele Emigrarea și reașezarea în Italia.

Pagini legate de acest deceniu

• Drumul meu în cercetare – Anii ’80 – firul narativ al cercetării, de la interformă la INTERFORM și inteligență artificială.
• Ordine în haos (1980–1989) – organizarea tematică a articolelor și ideilor de inginerie software.
• INTERFORM – A CAD System for Program Development – articolul din 1987 despre sistemul INTERFORM.
• Client al Securității – un episod despre controlul politic și instituțional.
• Portretul meu pentru Ion Iliescu – întâlniri și contexte politice care au traversat această perioadă.