Întâlnirea cu Giovanni M. a fost una dintre primele situații în care Roma a încetat să mai fie doar un oraș de așteptare și a devenit un oraș al contactelor posibile. Aveam nevoie urgentă de un permis de ședere, dar am descoperit, odată cu această nevoie administrativă, și un om dispus să asculte, să ajute și să imagineze proiecte.

Episodul este important tocmai prin amestecul său de precaritate și deschidere: italiana mea abia înjghebată, biroul lui Giovanni, secretara Anna, promisiunea de a se interesa de „permesso di soggiorno” și apoi discuția neașteptată despre o posibilă societate de informatică.

Giovanni M. și permisul de ședere

În planurile mele, dottore Giovanni M., contactul furnizat de Panella, mă putea ajuta în problema pe care urma să o am cu statul italian de îndată ce viza mea urma să expire pe 23 septembrie. Ca să pot rămâne în Italia, dat fiind că șederea mea la Roma se va prelungi pentru cine știe câte luni, trebuia să cer un „permesso di soggiorno”. Eram la trei săptămâni de la sosirea în Italia și chestiunea devenea urgentă. M-am pus pe treabă și, chiar în după-amiaza zilei în care l-am întâlnit pe Panella, am încercat să încropesc, cu dicționarul în față, un text pe care să i-l recit lui Giovanni M. Textul compus era, probabil, plin de greșeli, dar speram că domnul M. mă va înțelege. Spre seară am pus mâna pe telefon și l-am chemat pe Giovanni M.

„Buongiorno, sono l’ingegnere L.S.. Con dottore Giovanni M., per favore.,” stâlcii eu un pic de italiană.

„Sono Giovanni M.. Buona sera”, îmi răspunse foarte amabil M. de partea cealaltă a firului.

„Buongiorno, dottore,” am insistat eu, în ciuda faptului că după miezul zilei, la Roma se zice deja „buona sera.” „Sono L.S., da chi a parlato a lei signor Alessandro Panella di New York. Potrei chiederle il favore di vederla per aiutarmi în alcune probleme personali?” recitai eu fără să răsuflu, greșind toate pronumele personale.

M. a suportat fără să crâcnească italiana mea, după care mi-a dat întâlnire în biroul său din Via San Nicola da Tolentino, peste două zile, la 10.30 dimineața.

Biroul lui Giovanni

În ziua fixată m-am prezentat la etajul I al blocului din centrul Romei în care se găsea biroul lui Giovanni M. Mă întâmpină Anna, secretara, o femeie de vreo 50 de ani cu o tunsoare bob blondă, scundă, grasă, mustăcioasă, și antipatică, care m-a condus în camera șefului, dottor’ M. Acesta m-a întâmpinat cordial și m-a invitat să iau loc în fața biroului său. M. era un bărbat de circa 60 de ani, destul de înalt, cu ochelari, măsliniu ca ten, aproape chel, cu câteva șuvițe de păr întinse de-a curmezișul pe cap, și foarte jovial. Pentru prima oară, am încercat să vorbesc italienește, dat fiind că începusem deja să o fac cu el la telefon fără să îl înspăimânt, dovadă că acum M. m-a abordat în limba lui natală.

Permesso di soggiorno

I-am expus problema mea cu „il permesso di soggiorno,” și M. îmi promise că se va interesa cum să-l obțin cât mai repede. Am înțeles că fusese coleg cu șeful poliției italiene, Vincenzo Parisi, deci o relație mai importantă decât aceasta nu-mi puteam imagina. De îndată ce va găsi calea să-l obțin, Anna mă va anunța și îmi va explica ce trebuie să fac. I-am mulțumit și am dat să plec, dar M. m-a reținut. Voia să știe mai multe despre mine. M-am simțit măgulit și îi povestii pe scurt de ce m-am ocupat și de ce am vrut să plec din România. Când auzi că știu să programez calculatoare, ba chiar că sunt profesor de programare, a devenit și mai interesat. La rândul lui, mi-a explicat că ieșise de curând la pensie și căuta să-și găsească o activitate care să-i umple timpul liber. Îl bătea gândul să înființeze o societate comercială, o SRL, și căuta asociați (soci) care să-l sprijine în gestiunea societății. Găsise ca asociat un văr de-al lui, mai tânăr, și el napolitan, dar îi mai trebuia o persoană care să se priceapă la gestiunea unei societăți comerciale.

O posibilă societate de informatică

„Și care ar fi obiectul activității acestei societăți, cu ce s-ar ocupa ea?” am întrebat curios.

„Nu am hotărât încă, va depinde și de opinia asociaților mei. După părerea mea însă, ar trebui să găsim o activitate la modă, de exemplu, legată de calculatoarele care au început să pătrundă în toate straturile societății și în toate domeniile,” răspunse M., privindu-mă cu atenție, ca și cum ar fi așteptat o idee de la mine.

Începusem să înțeleg de ce m-a reținutse; voia să-i dau o mână de ajutor în a decide obiectul viitoarei societăți dacă aceasta se va ocupa de calculatoare.

„Este o idee foarte bună să vă ocupați de calculatoare. Piața acestora este practic infinită în acest moment,” îl l-am încurajat. „Trebuie însă să știți că deja s-a diversificat. O astfel de societate, o SRL, ar putea, de exemplu, să furnizeze calculatoare sau echipamente de calcul celor care vor să se informatizeze. Desigur, nu va produce ea calculatoarele, dar ar putea fi un concesionar sau un intermediar al unei firme mari care produce calculatoare. Apoi, societatea ar putea să se ocupe de producerea de aplicații pentru calculatoarele deja instalate, care să rezolve problemele de gestiune ale clienților, de exemplu, o aplicație de contabilitate pentru o întreprindere mai mare. De asemenea, societatea ar putea să furnizeze atât calculatorul, cât și aplicația specializată pentru informatizarea unei activități cum ar fi cea de gestionare a „asset”-urilor clienților. Acesta ar fi cazul „calculatorului la cheie” configurat pentru întreprinderea respectivă. În fine, societatea ar putea să se ocupe de furnizarea de cursuri de inițiere în utilizarea calculatoarelor sau de perfecționare în domeniul programării,” am încercat să sintetizez direcțiile posibile pe piața informaticii. „De fapt, aceste direcții pot fi cuplate în cadrul obiectului activității noii societăți, așa cum se întâmplă în multe cazuri de start-up-uri,” am încheiat raționamentul.

M. mă urmărea atent și își nota din când în când pe o foaie ideile.

„Ați putea să ne ajutați dacă vom decide să înființăm o societate în domeniul calculatoarelor?” m-a întrebat.

„Cu mare plăcere,” am răspuns.

Și ne-am despărțit promițându-ne să ne mai vedem pentru alte discuții interesante.

Întâlnirea cu M. mă reconfortase. Găsisem în el o persoană care se putea apleca asupra durerilor sau problemelor altora cu un spirit care nu putea fi decât creștinesc.

Încheiere

Întâlnirea cu Giovanni M. nu a rezolvat imediat toate problemele. Permisul de ședere rămânea de obținut, iar ideea unei societăți de informatică era încă vagă. Totuși, pentru mine, după săptămânile de la Di Rienzo, Caritas și organizațiile de refugiați, această discuție a avut un efect reconfortant: cineva mă asculta nu doar ca pe un străin aflat în dificultate, ci ca pe un om cu o competență posibil utilă.

Din asemenea întâlniri, fragile și nesigure, s-a construit treptat rețeaua mea romană. Nu era încă o integrare, dar era o trecere de la simpla supraviețuire la posibilitatea de a acționa. Giovanni M. a fost una dintre primele uși întredeschise.

Înapoi la „Emigrarea” · Înapoi la „Memorii” · Sus