În activitatea mea industrială am trecut treptat de la poziții predominant tehnice la roluri în care analiza, arhitectura software, organizarea echipelor, relația cu beneficiarii și formarea profesională se împleteau în mod firesc. Aceste funcții de management nu au însemnat o îndepărtare de munca tehnică, ci dimpotrivă: o extindere a ei către responsabilitatea pentru întregul proces de dezvoltare.
Privite în ansamblu, aceste etape arată felul în care experiența acumulată în universitate și cercetare a fost transferată în industrie. În toate aceste roluri am rămas preocupat de aceleași teme care mă interesaseră încă din perioada de formare: rigoarea proiectării, claritatea arhitecturii, adecvarea tehnologiei la problemă și disciplinarea procesului de dezvoltare.
Funcțiile de management pe care le-am exercitat în industrie s-au desfășurat în principal în Italia, într-o perioadă în care activitatea mea profesională se împărțea între proiecte concrete, consultanță, formare și, uneori, reluarea parțială a activității universitare. De aceea, unele intervale se suprapun: ele reflectă nu confuzie, ci pluralitatea rolurilor asumate simultan.
Consultant independent în informatică, Italia
Director tehnic – EUROTRONIC s.r.l.
Director tehnic – SOFOS s.r.l.
Director general – CRESO S.p.A., România
Director tehnic – ASSIOMA S.p.A.
Training manager – Smarten S.p.A.
Director general – H.T.G. s.n.c., Italia
Primii ani petrecuți în Italia au fost, profesional vorbind, ani de reconstrucție. În această perioadă am lucrat ca consultant independent, într-un context nou, cu alte tehnologii, alte stiluri de lucru și alte exigențe ale pieței. A fost o etapă în care a trebuit să convertesc rapid experiența teoretică și academică într-o practică orientată spre rezultate imediate.
Această perioadă a avut o importanță decisivă pentru evoluția mea ulterioară. Ea m-a obligat să ies din spațiul relativ protejat al universității și să confrunt direct problemele concrete ale beneficiarilor: costuri, termene, compatibilități, sisteme moștenite, echipe eterogene. Tocmai această confruntare a întărit convingerea mea că ingineria software autentică nu este un lux teoretic, ci o necesitate practică.
Prima poziție managerială clară în Italia a fost aceea de director tehnic la EUROTRONIC. Într-o asemenea funcție, responsabilitatea nu mai privește doar o componentă tehnică izolată, ci ansamblul unei soluții: orientarea echipei, opțiunile tehnologice, relația dintre specificație și implementare, precum și dialogul dintre cerințele comerciale și posibilitățile reale ale sistemului.
Pentru mine, această experiență a fost importantă fiindcă a marcat trecerea explicită de la rolul de specialist la cel de coordonator tehnic. În asemenea poziții începi să vezi software-ul dintr-o perspectivă mai largă: nu numai ca program, ci ca produs, proiect și proces de colaborare.
Perioada petrecută la SOFOS a avut o durată considerabilă și a reprezentat una dintre etapele importante ale activității mele în industrie. Ca director tehnic, am avut ocazia să particip la definirea și coordonarea unor soluții software în contexte diverse, ceea ce a consolidat dimensiunea aplicativă a experienței mele.
În astfel de roluri, munca propriu-zisă depășește mult imaginea simplificată a unui „șef tehnic”. Ea presupune simultan înțelegerea nevoii clientului, alegerea unei arhitecturi adecvate, controlul coerenței tehnice a dezvoltării, evaluarea fezabilității și, adesea, formarea oamenilor implicați în proiect. În cazul meu, această funcție a fost și un loc de sinteză între trecutul de cercetător și prezentul de practician.
Funcția de director general la CRESO a adus o schimbare de scară și de perspectivă. Dacă directorul tehnic rămâne ancorat în primul rând în soluția tehnologică, directorul general trebuie să privească instituția sau compania ca întreg: orientare strategică, organizare, relații externe, priorități de dezvoltare și echilibru între resurse și obiective.
Pentru mine, această etapă a fost relevantă tocmai prin faptul că a extins experiența mea dincolo de software în sens strict. Aici competența tehnică trebuia corelată cu decizii de management, cu reprezentare instituțională și cu o viziune mai largă asupra modului în care tehnologia poate susține o organizație.
La ASSIOMA am revenit la un rol de direcție tehnică într-o etapă în care sistemele informatice deveneau din ce în ce mai distribuite, mai integrate și mai dependente de o proiectare arhitecturală atentă. Funcția cerea atât experiență tehnologică, cât și capacitatea de a orienta echipele spre soluții robuste și coerente.
Această poziție se înscrie firesc în traseul meu profesional: după ani de cercetare, dezvoltare și management, puteam aborda problemele nu punctual, ci sistemic. Tocmai această abordare sistemică a rămas una dintre constantele activității mele, indiferent dacă lucram în universitate, cercetare sau industrie.
Funcția de training manager la Smarten mi s-a potrivit în mod particular, deoarece lega direct experiența industrială de vocația mea didactică. În mediul companiilor, formarea nu înseamnă repetarea unui curs universitar, ci adaptarea cunoașterii la nevoile unui proiect concret, ale unei tehnologii noi sau ale unei echipe care trebuie să producă rapid și bine.
Într-un asemenea rol, accentul cade pe transferul de competență: cum explici clar, cum structurezi materia, cum alegi ce este esențial pentru practică și cum construiești o punte între concepte și implementare. A fost, într-un anumit sens, forma industrială a unei experiențe pedagogice pe care o acumulam de mult în universitate.
Funcția de director general la H.T.G. a încheiat această succesiune de responsabilități manageriale într-o poziție care cerea simultan viziune organizatorică, înțelegere tehnică și capacitate de coordonare. La acest nivel, decizia nu mai privește doar implementarea corectă a unei soluții, ci și orientarea generală a activității, relația cu partenerii, selecția priorităților și poziționarea companiei.
Privind retrospectiv, astfel de roluri au reprezentat pentru mine nu o abatere de la formarea inițială, ci o consecință firească a ei. Cine gândește software-ul în mod inginerește ajunge, mai devreme sau mai târziu, să fie interesat nu numai de programul în sine, ci și de organizarea oamenilor, a proceselor și a deciziilor care îl fac posibil.
Funcțiile de management exercitate în industrie au completat în mod decisiv profilul meu profesional. Ele m-au obligat să aplic în medii reale ceea ce gândisem și predasem mult timp în plan teoretic: disciplină de proiectare, modelare, claritate conceptuală, alegere metodologică și responsabilitate pentru întregul ciclu de viață al unui sistem.
Dacă activitatea academică mi-a oferit cadrul reflecției și al formării, iar cercetarea pe acela al conceptualizării și al experimentului, industria m-a adus în contact direct cu constrângerile și cu testul realității. Tocmai această întâlnire dintre idee și practică a fost, cred, una dintre liniile de forță ale întregii mele cariere.
