O prezentare aniversară
În iulie 2009, când Catedra de Calculatoare împlinea patruzeci de ani, am încercat să rezum într-o prezentare primii douăzeci de ani ai propriei mele activități în acest colectiv: de la venirea mea ca asistent, la 16 martie 1970, până la plecarea din România, la 30 august 1989.
I-am dat titlul Et in Arcadia ego…, o formulă eliptică, lipsită de verb. Expresia avea atunci pentru mine o nuanță mai curând pesimistă, în cel mai bun caz nostalgică, dar am impresia că nu îi înțelegeam încă întregul potențial de sens. Mulți dintre cei care construiseră catedra erau încă prezenți în amfiteatru, alături de generațiile care le continuaseră munca. Instituția se transformase, dar comunitatea părea încă vie și recognoscibilă.
Privite astăzi, fotografiile din acea zi și din excursia la munte organizată cu ocazia aniversării de prietenul meu Nicolae Tăpuș, pe atunci șeful Departamentului, capătă o altă semnificație. Ele nu mai documentează doar o sărbătoare, ci păstrează imaginea unei lumi universitare care nu mai există: o lume cu propriile ierarhii și rivalități, cu prietenii durabile, cu profesori care își petreceau o mare parte a zilei împreună, în catedră, și cu studenți care deveneau uneori colegii profesorilor lor.
Nu am alcătuit o istorie oficială a catedrei. Am ales o perspectivă personală: cursurile pe care le-am construit, proiectele la care am lucrat, cărțile care m-au format, colegii și studenții alături de care am trăit acea perioadă. Pagina păstrează acum și al doilea nivel al memoriei: momentul din 2009 în care ne-am reunit pentru a evoca împreună primii patruzeci de ani ai catedrei.
Patruzeci de ani mai târziu
Festivitățile din iulie 2009 au reunit în amfiteatru foști și actuali membri ai Catedrei de Calculatoare, foști absolvenți ai Automaticii, precum și prieteni și prietene ai catedrei. Prezentarea mea, Et in Arcadia ego…, a fost una dintre evocările pregătite pentru această întâlnire aniversară.
Fotografiile surprind atât momentul în care vorbeam despre perioada 1970–1989, cât și postura de participant care urmărea prezentările colegilor. În sală se aflau mai multe generații ale aceleiași comunități universitare.
De la întemeiere la plecare
Catedra de Calculatoare fusese înființată în toamna anului 1969. În acel an, în urma unui concurs, intrasem în catedra profesorului Corneliu Penescu și, asemenea altor colegi, am fost transferat, la cerere, în noua catedră. Din motive birocratice, prima mea zi de lucru aici a fost 16 martie 1970, la câteva luni după înființarea ei (vezi O noua catedra la Politehnică).
În primii ani am condus seminare și laboratoare la cursurile de Calculatoare numerice, la Facultatea de Electronică, al cărui titular era profesorul Adrian Petrescu, și de Programarea calculatoarelor numerice, la Facultatea de Automatică, predat de profesorul Petre Dimo. Din 1972 am devenit titularul unui nou curs de Programarea calculatoarelor la Automatică, iar din 1975 am predat, pentru prima dată în Politehnică, cursurile de Teoria automatelor și Teoria limbajelor formale, în forma lor clasică, matematică.
În 1980 mi-am susținut teza de doctorat, Sistem conversațional orientat ALGOL, și am început să predau un nou curs de Limbaje de programare și compilatoare. Cronologia prezentării se încheie la 30 august 1989, ziua plecării mele din țară.
Prezentarea fixează și data fotografiei folosite pentru cursul festiv al promoției 1989: 4 aprilie 1989. Această mențiune a permis datarea exactă a galeriei profesorilor promoției de Calculatoare , realizată cu patru luni înainte de plecarea mea din țară.
Docendo discimus — Învățăm, învățând pe alții. (Seneca)
Prezentarea nu rămânea închisă în perioada 1970–1989. Pentru a arăta continuitatea activității mele didactice, am pus alături cursurile predate la Institutul Politehnic din București, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea „La Sapienza” din Roma și, după 2004, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine.
Succesiunea lor descrie și schimbarea domeniului: de la programare, automate, limbaje formale și compilatoare, la programare orientată pe obiecte, proiectarea sistemelor, metode de dezvoltare și arhitecturi software. Nu era o abandonare a fundamentelor, ci extinderea lor spre problemele construcției sistemelor complexe.
Primele direcții de cercetare
Sisteme formale
Între 1971 și 1979, cursurile și cercetările mele s-au concentrat asupra semanticii formale, teoriei automatelor și limbajelor formale. În acea perioadă am îndrumat o lucrare de diplomă la Facultatea de Matematică privind specificarea semanticii limbajelor de programare prin Vienna Development Method și am realizat, împreună cu Cristian Mâncaș, un generator de analizoare sintactice LALR(1).
Portabilitatea programelor
Studiul metodelor bootstrap, half-bootstrap și al „mașinii de bază” a condus la implementarea unui compilator BCPL și a macroprocesorului STAGE-2. Aceste proiecte, realizate în colective în care au lucrat Mariana Necula, Irina Athanasiu și studenți ai catedrei, au reprezentat primele mele cercetări sistematice asupra transferului software-ului între platforme.
Compilatoare și sisteme conversaționale
Au urmat implementarea limbajului BCPL pe calculatoare românești, limbajul LPTR pentru specificarea proceselor în timp real și sistemul conversațional orientat ALGOL, dezvoltat în cadrul tezei de doctorat și cu participarea mai multor studenți. Din această experiență s-a născut, în 1980, primul meu curs de Limbaje de programare și compilatoare.
Aceste direcții sunt dezvoltate separat în secțiunile despre portabilitatea programelor și ingineria software în anii 1980–1989.
Colegii și studenții
Mai multe diapozitive nu conțin cronologii sau scheme, ci fotografii. Sub formulele Homo doctus in se semper divitias habet și Ubi amici, ibi opes am reunit imagini ale colegilor, întâlnirilor și excursiilor. Alte două diapozitive sunt dedicate studenților și promoției 1984.
Aceste imagini spun ceva ce inventarul proiectelor nu poate spune: cercetarea și predarea s-au desfășurat într-o comunitate. O parte dintre cei fotografiați au fost colaboratori în proiecte; alții, studenți care au contribuit direct la implementări, au continuat cercetările sau au devenit, la rândul lor, cadre universitare.
Excursia din jurul anului 1985 făcea parte și din efortul lui Mircea Petrescu de a menține unit colectivul catedrei. Se mergea împreună cu familiile, iar relațiile profesionale puteau continua, pentru o zi, într-un cadru mai firesc și mai apropiat. Eu eram însoțit de familia mea, ca și Cristea, Moisa, Tăpuș și alți colegi.
De la proiectarea programelor la INTERFORM
Din 1979, centrul preocupărilor mele s-a deplasat spre modelarea proiectării programelor. Un capitol al tezei de doctorat propunea un model al proiectării produselor-program; au urmat lucrările despre mașina abstractă, proiectarea ca activitate sistematică și posibilitatea unui sistem CAD/CAM pentru software.
În paralel, am lucrat la validarea protocoalelor pentru rețele de calculatoare și la proiectarea controlerelor cu logică programată. Toate aceste încercări aveau o preocupare comună: identificarea reprezentărilor intermediare și a operațiilor prin care proiectarea putea fi susținută de instrumente.
Proiectul INTERFORM, desfășurat între 1985 și 1989, a reunit aceste idei într-un mediu de inginerie software destinat întregului ciclu de viață al produsului-program. În cadrul lui am formulat câteva afirmații care aveau să rămână centrale și în cercetările ulterioare: procesul software este și un proces de business; produsul și procesul sunt multifacetate; dezvoltarea este dirijată de modele; iar instrumentele pot susține extensiv evoluția produsului.
Conceptul de interformă desemna o agregare dinamică de fațete — modele parțiale corespunzătoare intereselor diferiților participanți — care descriu un produs sau o componentă într-un anumit stadiu de maturitate.
Cartea și firul întrerupt
Ultimul rezultat major al acestei direcții a apărut după plecarea mea din țară: Integrating Tools for Software Development, publicată în 1992 la Prentice Hall, în seria Yourdon Computing. Cartea a sintetizat modelul procesului software, conceptele de obiect, activitate, agent și instrument, interformele și arhitectura unui mediu integrat și programabil de dezvoltare.
Am încheiat prezentarea din 2009 cu strigătul eliberator al grecilor din Anabasis, la vederea Pontului Euxin: Thalassa! Thalassa! Pentru ei, marea însemna că drumul spre casă redevenise posibil. Pentru mine, trimiterea manuscrisului cărții la editură părea să însemne că ajunsesem, în sfârșit, acolo unde voiam.
Atunci a intervenit însă ruptura: plecarea din 1989 și consecințele ei nedorite. Colectivul și proiectul nu au mai putut continua în forma lor inițială. Cartea a fost dusă până la capăt într-un alt context și a apărut în 1992, dar firul ei conceptual își avea originea în Catedra de Calculatoare. Plecarea a întrerupt continuitatea instituțională, nu și continuitatea ideilor.
Vezi și pagina dedicată cărții Integrating Tools for Software Development.
Cronologia văzută din 2009
Primul tabel al prezentării este util și ca document biografic. El arată cum îmi descriam atunci propriul parcurs: profesor la Universitatea Ovidius între 1995 și 2004, profesor asociat la „La Sapienza” între 2003 și 2007, profesor la Inginerie în Limbi Străine din 2004 și cercetător la CNR din 2006.
În același tabel am notat anul 2008 pentru începutul funcției de șef al Catedrei de Inginerie în Limbi Străine. Prezentarea confirmă astfel că, în iulie 2009, exercitam deja această funcție și că mandatul începuse în anul anterior.
Această mențiune va fi folosită și în viitoarea pagină despre FILS. Activitatea mea didactică a continuat după pensionarea din 2012, la plata cu ora, până în 2023.
Un univers care nu mai este
Aniversarea nu s-a încheiat în amfiteatru. În aceeași lună, iulie 2009, a fost organizată și o excursie la munte. Ca și în excursiile catedrei din anii anteriori, s-a mers împreună cu familiile. Eu apar singur în fotografia de grup, deoarece familia mea nu se afla atunci în țară.
Întâlnirea a creat o legătură directă între generații. Membrii mai tineri ai catedrei au avut ocazia să-i cunoască pe foștii membri și pe colegii generației vechi, între care Cristea, Tăpuș și Moldoveanu. Pentru o zi, oameni care aparțineau unor etape diferite ale aceleiași istorii s-au aflat din nou împreună.
Pentru o clipă, timpul pare suspendat, iar istoria catedrei pare încă întreagă. Nu era, desigur, o Arcadie. Au existat rivalități, nedreptăți, ambiții și rupturi; s-au format grupuri care au cooperat sau s-au confruntat, au existat prietenii trainice și resentimente care au durat decenii.
Dar a existat și sentimentul apartenenței la o comunitate profesională construită în timp, în jurul unei discipline aflate la începuturile ei. Cursurile, laboratoarele, contractele de cercetare, cărțile și proiectele studenților nu erau activități izolate, ci părți ale aceleiași vieți universitare.
Privită de la distanța de astăzi, acea lume nu mai există. Instituțiile și-au schimbat structurile și numele, generațiile fondatoare au dispărut, iar universitatea funcționează după alte reguli. O catedră nu supraviețuiește însă doar prin forma ei administrativă. Ea continuă prin oamenii pe care i-a format și prin ideile pe care le-a sădit în ei.
În cazul meu, sămânța sădită de Catedra de Calculatoare în anii formării mele a dat roade. Din cursurile despre automate, limbaje și compilatoare, din proiectele de portabilitate și din experiența INTERFORM au crescut cercetările mele ulterioare în ingineria software, cartea publicată la Prentice Hall și cursurile pe care le-am construit mai târziu. Plecarea a rupt un fir instituțional, dar nu a anulat ceea ce se formase acolo.
Poate că acesta este, în cele din urmă, sensul titlului Et in Arcadia ego…: nu doar conștiința că am aparținut cândva unei lumi care nu mai este, ci și recunoașterea faptului că ceea ce acea lume a sădit în noi a continuat să trăiască și să rodească dincolo de dispariția ei.
Prezentarea integrală
Mai jos sunt reproduse toate cele douăzeci și unu de diapozitive. Imaginile pot fi deschise la dimensiunea lor completă. Pentru lectură continuă este mai comodă versiunea PDF .
Deschide galeria completă a prezentării
