Fotografiile regăsite
Am găsit în arhiva mea douăzeci și șase de fotografii alb-negru, păstrate sub indicația „Curs festiv Calculatoare 1989”. Nu-mi mai amintesc împrejurările exacte și nu am găsit încă invitația sau programul care ar putea confirma data. Succesiunea intervențiilor și atmosfera din amfiteatru arată însă că era cursul festiv al unei promoții de la Calculatoare.
Dacă anul înscris în arhivă este corect, evenimentul nu putea avea loc decât spre sfârșitul anului universitar, aprilie 1989. Peste aproximativ două luni aveam să plec din România. Nimic din aceste imagini nu pare totuși o despărțire. Suntem profesori care vorbesc unei promoții, fiecare în felul său, într-un ritual universitar care se repeta la capătul fiecărui ciclu de studii.
După aproape patru decenii, ceremonia însăși a rămas în umbră, iar chipurile au devenit esențiale. Cei fotografiați nu erau toți membri ai Catedrei de Calculatoare. Printre ei se aflau și profesori din alte catedre, care contribuiseră la formarea promoției. Mulți nu mai sunt astăzi; fotografiile au devenit, fără să fi fost făcute cu acest scop, o mică arhivă a unei comunități universitare.
Galeria nu reprezintă însă colectivul complet al Catedrei de Calculatoare. La cursul festiv erau invitați îndeosebi profesorii care predaseră promoției, astfel încât lipsesc numeroși colegi ale căror discipline se adresau altor ani sau altor specializări. Chiar și dintre profesorii acestei promoții fotografiile nu îi cuprind pe toți; lipsesc, de pildă, Octavian Stănășilă și Șerban Petrescu.
Originile Catedrei de Calculatoare
Secția de Calculatoare fusese înființată în anul universitar 1967–1968, iar Catedra de Calculatoare în 1969. Nucleul inițial nu provenea dintr-un singur colectiv, ci din întâlnirea a două tradiții puternice ale Politehnicii bucureștene: automatica și electronica.
Din Catedra de Automatică a profesorului Corneliu Penescu au venit Marius Guran, Ivan Sipos și Petre Dimo. Din Catedra de Electronică a profesorului Mihai Drăgănescu au venit Mircea Petrescu, Nicolae Cupcea, Theodor Dănilă și Mariana Necula. Florian Moraru, Valeriu Iorga și Petrică Dumitru erau absolvenți ai specializării Automatică, opriți ca asistenți în catedra profesorului Penescu.
Această dublă filiație explică profilul catedrei: construcția calculatoarelor și electronica lor, sistemele de operare, limbajele de programare și metodele de proiectare software s-au dezvoltat alături, nu ca domenii izolate. În 1989, când au fost făcute probabil fotografiile, șeful catedrei era din nou profesorul Mircea Petrescu.
O școală construită împreună
În spatele portretelor se află proiecte și echipe care au dat consistență școlii bucureștene de calculatoare. Colectivul condus de Adrian Petrescu, din care făceau parte Nicolae Țăpuș și Trandafir Moisa, a conceput o succesiune de microcalculatoare românești. La realizarea calculatorului FELIX PC a participat și Irina Athanasiu.
În grafica pe calculator au lucrat, între alții, Mircea Petrescu, Florica Moldoveanu și Zoea Racoviță. Colectivele în care se aflau Nicolae Cupcea, Theodor Dănilă, Eduard Andrei și Romulus Andrei au realizat echipamente cu microprocesoare și au abordat simularea circuitelor electronice. Florian Moraru a implementat sistemul de operare CP/M pentru microcalculatoarele dezvoltate în țară.
În domeniul limbajelor și al instrumentelor software, echipa care a lucrat la LPTR i-a reunit pe Irina Athanasiu, Florica Moldoveanu, Mariana Necula, Valentin Cristea, Cristian Giumale, Valeriu Iorga și pe mine. Mai târziu, în jurul sistemului INTERFORM, am continuat cercetările asupra dezvoltării asistate de calculator a programelor și asupra validării protocoalelor.
Aceste repere nu epuizează contribuția fiecăruia. Ele explică doar de ce, privind imaginile, nu văd o simplă înșiruire de profesori, ci o rețea de colaborări, influențe și proiecte comune.
Portrete identificate
Am păstrat fotografiile ca portrete ale profesorilor care s-au adresat promoției. Ele nu alcătuiesc nici un catalog al Catedrei de Calculatoare, nici lista completă a cadrelor care predaseră acestor studenți. Uneori profesorii apar la catedră, alteori între bănci, cu o foaie în mână — nu neapărat cu un discurs pregătit — sau vorbind liber. Ordinea imaginilor nu încearcă să reconstituie nici ierarhia didactică, nici succesiunea intervențiilor, pe care nu mi-o mai amintesc. Am indicat domeniul fiecăruia numai la un nivel general: calculatoare și electronică, programare și software, automatică, matematică ori discipline umaniste.
Privind înapoi
Relațiile mele cu cei din fotografii nu au fost toate la fel. Cu unii am colaborat îndeaproape și m-am înțeles firesc; cu alții au existat diferențe de viziune, tensiuni sau episoade pe care timpul nu le-a șters complet. În catedră, ca în orice comunitate intelectuală vie, se formaseră treptat grupuri de afinitate — „bisericuțe”, cum le spuneam atunci — în jurul unor personalități, al unor teme de cercetare sau al unor activități comune.
În perioada acestor fotografii existau trei asemenea grupări. Două se constituiseră în jurul celor doi „corifei”, cum îi numeam noi. A treia provenea din colectivul format pe vremea când Petre Dimo se afla încă în catedră și ajunsese între timp în responsabilitatea mea. Era mai mică și mai puțin influentă, fiind orientată spre software — componentă indispensabilă oricărui calculator, dar încă privită de unii ca o activitate secundară, sub pretextul că „oricine poate scrie programe”.
Nu aș vrea însă ca această pagină să devină o judecată târzie. Prefer să păstrez ceea ce a adus fiecare în viața facultății și în formarea studenților, fără să transform diferențele de atunci într-un bilanț al meritelor și al vinovățiilor.
O catedră nu este opera unui singur om și nici istoria unei singure idei. Ea se construiește din competențe diferite, orgolii, solidarități, conflicte și proiecte duse la capăt împreună. În acea sală se încheia studiul unei promoții. Fără ca fotografiile să o spună, pentru mine se apropia și sfârșitul unei etape de viață.